Tipuri de artroză și soluții de tratament
Artroza, cunoscută și sub denumirea de osteoartrită sau reumatism degenerativ, este o boală cronică care afectează articulațiile, provocând durere, rigiditate și limitarea mișcării. Este una dintre cele mai frecvente cauze de dizabilitate la nivel mondial, afectând milioane de oameni. Din acest articol poți afla mai multe despre diferitele tipuri de artroză, simptomele asociate și opțiunile de tratament disponibile pentru a gestiona această afecțiune și a îmbunătăți calitatea vieții.
Artroza este o boală degenerativă a articulațiilor, caracterizată prin deteriorarea cartilajului articular. Cartilajul este un țesut neted și elastic care acoperă capetele oaselor în articulații, permițând mișcarea lină.
În cazul artrozei, cartilajul se degradează treptat, devenind subțire și aspru, până când poate dispărea complet. Acest lucru duce la frecarea directă a oaselor, ceea ce duce la durere, inflamație, rigiditate și formarea de ciocuri osoase.
Câte tipuri de artroză există?
Există numeroase clasificări ale artrozei, bazate pe cauză, localizare sau stadiu de evoluție, însă cele mai frecvente tipuri sunt cele care apar la nivelul genunchiului, șoldului, mâinilor și coloanei vertebrale.
Gonartroza (Artroza genunchiului): Afectează articulația genunchiului, cauzând durere, dificultăți la mers, la urcatul scărilor și la îndoirea genunchiului. Această formă de artroză este frecvent întâlnită și poate afecta semnificativ calitatea vieții, limitând mobilitatea.- Coxartroza (Artroza șoldului): Afectează articulația șoldului, provocând durere în zona inghinală, fese sau coapsă, limitarea mișcării șoldului și dificultăți la mers. Durerea poate iradia și către genunchi, fiind uneori confundată cu gonartroza.
- Artroza mâinilor: Afectează articulațiile degetelor, producând durere, rigiditate și deformări ale degetelor. Aceste deformări pot îngreuna activitățile zilnice, precum scrisul, butonarea hainelor sau manipularea obiectelor mici.
- Artroza coloanei vertebrale (Spondiloza): Poate afecta regiunea cervicală (gât), toracală (spate) sau lombară (zona inferioară a spatelui), cauzând durere de spate sau de gât, rigiditate și limitarea mișcării. În cazuri severe, spondiloza poate comprima nervii spinali, ducând la dureri care iradiază în brațe sau picioare, senzații de amorțeală sau slăbiciune musculară.
Ce simptome are artroza?
Simptomele artrozei variază în funcție de articulația afectată și de severitatea afecțiunii. Cele mai comune simptome includ:
- Durere articulară: Poate fi o durere surdă, ascuțită sau pulsatilă, care se agravează odată cu mișcarea și se ameliorează în repaus.
- Rigiditate articulară: Mai ales dimineața sau după perioade de inactivitate.
- Limitarea mișcării: Dificultăți în a îndoi, extinde sau roti articulația afectată.
- Senzația de frecare sau zgomote la mișcarea articulației.
- Inflamație: Articulația poate fi umflată, caldă și sensibilă la atingere.
- Formarea de ciocuri osoase: Se pot simți sub piele, la palpare și pot limita și mai mult mișcarea.
Cauzele artrozei
Deși cauza exactă a artrozei nu este pe deplin cunoscută, există o serie de factori de risc care pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni:
- Vârsta: Riscul de artroză crește odată cu înaintarea în vârstă.
- Factorii genetici: Există o predispoziție genetică pentru artroză.
- Obezitatea: Excesul de greutate pune presiune suplimentară pe articulații, în special pe genunchi și șolduri.
- Leziuni articulare: Traumatismele, fracturile sau luxațiile pot crește riscul de artroză la nivelul articulației afectate.
- Suprasolicitarea articulațiilor: Activitățile repetitive sau munca fizică grea pot contribui la uzura cartilajului.
- Alte afecțiuni medicale: Unele afecțiuni, cum ar fi artrita reumatoidă, guta sau bolile metabolice, pot crește riscul de artroză.
Cum este diagnosticată artroza?
Diagnosticul de artroză se bazează pe o combinație de metode, pentru a oferi o imagine cât mai completă a stării articulației. Primul pas constă într-o examinare fizică a articulației afectate. Medicul va evalua mobilitatea articulației, adică cât de mult se poate mișca, va verifica sensibilitatea la atingere și va căuta semne vizibile de inflamație, cum ar fi roșeață, căldură locală sau umflături.
Radiografiile unt foarte utile. În cazul artrozei, radiografiile pot evidenția aspecte precum deteriorarea cartilajului (care apare ca o îngustare a spațiului dintre oase), prezența osteofitelor (ciocuri osoase) și alte modificări ale structurii osoase.
În anumite situații, când radiografiile nu oferă suficiente informații sau când medicul suspectează și alte afecțiuni, pot fi necesare investigații mai avansate, cum ar fi RMN (rezonanța magnetică nucleară) sau CT (tomografia computerizată).
Deși artroza în sine nu este detectată direct prin analize de sânge, acestea pot fi utile pentru a exclude alte afecțiuni cu simptome similare, cum ar fi artrita reumatoidă, o boală autoimună care afectează articulațiile. Aceste analize pot identifica prezența unor markeri specifici în sânge, care sugerează o inflamație de natură autoimună, diferită de inflamația asociată artrozei.
Poate fi vindecată artroza?
Tratamentul artrozei vizează reducerea durerii, îmbunătățirea mobilității și încetinirea progresiei bolii. În anumite situații, reducerea greutății corporale poate scădea semnificativ presiunea asupra articulațiilor.
De asemenea, exercițiile fizice cum ar fi înotul, mersul pe bicicletă sau yoga, pot întări musculatura din jurul articulației și pot îmbunătăți mobilitatea. La fel de importantă este și evitarea activităților care agravează durerea și acordarea de perioade de repaus articulației afectate. Medicul poate prescrie și tratament medicamentos, cum ar fi analgezice și corticosteroizi.
Kinetoterapia și fizioterapia au și ele un rol foarte important în îmbunătățirea mobilității și forței musculare.
În anumite situații, injecțiile intraarticulare cu acid hialuronic ajută la reducerea durerii, prin lubrifierea articulației.