Proteina C reactivă: când este recomandată și de ce este importantă?

Proteina C reactivă: când este recomandată și de ce este importantă?

Proteina C reactivă este o analiză care poate confirma sau infirma prezența unei inflamații la nivelul corpului. Atunci când această analiză are valori mai ridicate decât cele normale, poate indica o gamă largă de afecțiuni, tocmai de aceea este și recomandat consultul de specialitate, pentru o diagnosticare exactă. De sine stătătoare, fără investigații suplimentare, această analiză nu poate oferi informații suficiente în identificarea cauzei inflamației prezente la nivelul corpului sau în localizarea acesteia.

Proteina C reactivă este o analiză de sânge recomandată în multiple cazuri, putând să ajute la diagnosticarea a diferite boli, de la infecții până la cancer.

Ce este proteina C reactivă?

Proteina C reactivă este o proteină produsă de ficat, care ajunge în fluxul sanguin, ca un răspuns la o inflamație produsă la nivelul corpului. Inflamația este cea care protejează de fapt țesuturile în cazul unui traumatism sau a unei infecții.

Atunci când există o infecție la nivelul corpului, globulele albe sunt cele care acționează pentru a o combate, producând diferite proteine, unele dintre acestea direct responsabile de ”formarea” proteinei C reactive la nivelul ficatului. Cele mai des întâlnite cauze ale inflamației pot fi bolile autoimune și unele afecțiuni cronice.

Ce boli indică valorile crescute ale proteinei C reactive?

Cauzele care duc la creșterea valorilor proteinei C reactive sunt multiple, însă cele mai frecvente sunt:

  • Pneumonia și tuberculoza
  • Infarctul
  • Poliartrita reumatoidă
  • Lupus
  • Arsuri
  • Boală inflamatorie intestinală
  • Anumite tipuri de cancer

Proteina C reactivă, legată de bolile cardiovasculare

Potrivit studiilor din ultimii ani, un nivel crescut de proteina C reactivă la nivelul sângelui indică de multe ori un risc crescut de boală coronariană și de infarct miocardic. De asemenea, aceleași valori ridicate se întâlnesc și în cazul pacienților care au suferit un accident vascular cerebral.

Studiile merg și mai departe. Acest test poate stabili gradul de risc în ceea ce privește accidentul vascular cerebral. Explicația este următoarea: colesterolul rău sau colesterolul LDL nu numai că se depune pe pereții arterelor, obstrucționând circulația sângelui. Acest tip de colesterol produce și alte daune la nivelul arterelor, efectul fiind producerea inflamațiilor. Pentru a vindeca aceste inflamații, corpul produce proteine, pe care le trimite spre locul afectat, una din aceste proteine fiind chiar proteina C reactivă. Tocmai de aceea, mulți medici recomandă mai degrabă testul de proteina C reactivă decât cel de colesterol LDL pentru a stabili gradul de risc al bolilor cardiovasculare.

La fel de important de reținut este că acest test indică DOAR faptul că este o inflamație prezentă la nivelul corpului, nu o și localizează. Tocmai de aceea, medicul de specialitate mai are nevoie de informații suplimentare și de investigații suplimentare pentru a putea diagnostica exact afecțiunea.

Potrivit unui studiul publicat de American Heart Association, bărbații adulți sănătoși care au un nivel mare de proteina C reactivă, au un risc de trei ori mai mare să aibă un atac de cord decât cei cu un nivel scăzut de PCR.

Există studii care sugerează faptul că testul de proteina C reactivă poate fi utilizat ca predictor în boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), boala inflamatorie a intestinului (BII), artrita reumatoidă și lupus.

Ce probleme cu inima poate semnala un nivel crescut de PCR?

Sunt mai multe disfuncții în funcționarea sistemului cardiovascular ce pot fi indicate de un nivel crescut al proteinei C reactive. Dintre acestea fac parte:

  • Inflamația arterelor coronare
  • Vase aterosclerotice
  • Ischemie miocardică
  • Necroză miocardică

Potrivit studiilor publicate, pacienții care au nivelul proteinei C reactive mai mare de 2 miligrame/litru trebuie să urmeze un tratament pentru bolile cardiovasculare.

Este suficientă analiza proteina C reactivă pentru diagnosticarea unei boli de inimă?

Nu, aceasta analiza nu este suficientă pentru a diagnostica o boală. Proteina C reactivă este un biomarker care ajută la realizarea tabloului complet al stării unui pacient înainte de stabilirea unui diagnostic. Aceasta nu este un indicator al unei anumite boli, ci este asociată cu alți factori.

Pentru diagnosticare exactă, este nevoie de o examinare clinică, precum și de investigații suplimentare, precum:

  • Electrocardiogramă
  • Ecografie cardiacă
  • Investigație CT
  • Coronografie

Nivelul proteinei C reactive poate fi crescut și de administrarea pilulelor anticoncepționale.

În ce alte situații mai este recomandată analiza pentru proteina C reactivă?

  • Identificarea unei posibile septicemii la nou născuți
  • Monitorizarea pacienților după o intervenție chirurgicală
  • În cazul unui transplant, pentru a vedea dacă organismul respinge sau nu organul