Boli de vară la copii: care sunt și cum pot fi prevenite

Boli de vară la copii: care sunt și cum pot fi prevenite

Vara este probabil unul din cele mai așteptate anotimpuri, atât de copii, cât și de părinți, pentru că este perioada concediilor și a momentelor de relaxare, în aer liber. Însă tot vara este și sezonul în care riscul de a dezvolta afecțiuni crește, mai ales în ceea ce privește copiii. Care sunt bolile de vară la copii și cum pot fi prevenite? Aflați din acest material.

Umiditatea crescută, căldura excesivă, precum și schimbarea tiparului de activități în ceea ce privește copiii reprezintă trei din cei mai importanți factori de risc atunci când vine vorba de bolile de vară la copii. Însă care sunt afecțiunile cel mai frecvent întâlnite vara în ceea ce privește copiii?

Boli de vară la copii: Insolația

Insolația este una din cele mai periculoase boli de vară la copii și este nevoie de grijă maximă în expunerea copiilor la razele ultraviolete, mai ales dacă vorbim de intervalele orare de vârf. Organismul unui copil poate să nu fie atât de puternic precum cel al unui adult și este nevoie ca părinții să ia măsuri de prevenție serioase.

Primele simptome care pot indica insolație la copii pot fi regăsite mai jos:

  • Oboseală și slăbiciune: Copilul poate prezenta oboseală excesivă și senzație de epuizare.
  • Stare de iritabilitate și agitație: Copiii cu insolație pot fi irascibili, nervoși și agitați, manifestând o schimbare de comportament față de starea lor obișnuită.
  • Greață și vărsături: Insolația poate provoca stări de greață și vărsături la copii. Copilul poate să se simtă implicit dezorientat.
  • Dureri de cap: Copiii pot prezenta dureri de cap intense și persistente ca urmare a insolației.
  • Piele roșie și fierbinte: Expunerea excesivă la soare poate provoca arsură solară, iar pielea copilului poate deveni roșie, fierbinte și sensibilă la atingere.
  • Febra: Insolația poate determina creșterea temperaturii corpului.
  • Amețeli și senzație de leșin: Copiii pot prezenta amețeli și senzație de leșin ca urmare a expunerii excesive la căldură și la soare.

Este important să acordăm atenție semnelor de insolație la copii. Dacă observați aceste simptome, este recomandat să vă programați pentru un consult de specialitate.

Prevenirea insolației este esențială în cazul copiilor, iar acest lucru poate fi realizat prin limitarea expunerii la soare în orele de vârf, utilizarea unor articole vestimentare din fibre naturale, comode, precum și aplicarea regulată a cremei de protecție solară.

Programează-te acum pentru o consultație la unul din medicii pediatri din cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover Constanța, la numărul de telefon 0241.962.

Boli de vară la copii: otita externă

Otita externă apare foarte des în cazul copiilor, mai ales în urma contactului cu apa din bazin, piscină, mare sau în alte locuri ce au apă nesterilă. De fapt, otita externă este o inflamație a canalului urechii externe, ce produce o serie de simptome, precum:

  • Durere în ureche, intensă, ce se agravează la atingerea urechii sau mișcarea capului.
  • Mâncărime și senzație de arsură
  • Roșeață și umflătură
  • Secreții sau scurgeri

Otita externă are nevoie de un tratament adecvat, care să elimine atât cauza, cât și simptomele. Tocmai de aceea este recomandat un consult de specialitate încă de la apariția disconfortului.

Pentru a preveni apariția otitei externe la copii, este indicat ca îmbăierea să se facă în medii cu apă sterilă/dezinfectată, iar canalul urechii externe să fie pe cât de mult posibil protejat, fie prin purtarea de dopuri speciale, fie prin uscarea acestuia cu un prosop după fiecare îmbăiere.

Programează-te acum pentru o consultație la unul din medicii pediatri din cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover Constanța, la numărul de telefon 0241.962.

Boli de vară la copii: enterocolita

Un simplu concediu se poate transforma într-un moment neplăcut atât pentru copil, cât și pentru întreaga familie.

Enterocolita la copii este o afecțiune cauzată, printre altele, de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu agenți patogeni, cum ar fi bacterii, virusuri sau paraziți. Acești agenți patogeni produc toxine în organismul copilului, cauzând simptome gastrointestinale diversificate, precum:

  • Diaree apoasă
  • Greață și vărsături
  • Dureri abdominale
  • Febră
  • Oboseală și slăbiciune
  • Pierdere în greutate: În cazurile severe sau prelungite de toxiinfecție alimentară, copilul poate pierde în greutate din cauza diareei și a lipsei de apetit.

Enterocolita la copii apare după consumul de alimente sau băuturi contaminate cu bacterii precum Salmonella sp., E. coli, Campylobacter sp. sau Staphylococcus aureus, de cele mai multe ori. De asemenea, la fel de frecvent, apare după consumul de alimente sau băuturi contaminate cu virusuri precum rotavirusul sau norovirusul.

Atunci când copilul prezintă aceste simptome, este necesară o vizită la un medic pediatru. De asemenea, la fel de importantă este hidratarea adecvată pentru a preveni deshidratarea, mai ales dacă copilul are diaree sau vărsături. Se pot folosi soluții de rehidratare orală recomandate de medic.

Programează-te acum pentru o consultație la unul din medicii pediatri din cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover Constanța, la numărul de telefon 0241.962.

Boli de vară la copii: conjunctivita

Conjunctivita este o afecțiune des întâlnită la copii și poate fi produsă de o infecție virală sau bacteriană, precum și de alergii la diferiți agenți patogeni sau iritații chimice. Conjunctivita poate fi recunoscută foarte ușor după prezența ochilor roșii sau inflamați. Alte simptome ce mai pot apărea sunt:

  • Lăcrimare excesivă:
  • Secreții apoase sau purulente
  • Mâncărime și senzație de arsură
  • Sensibilitate la lumină

Uneori, pot apărea și scurgeri nazale sau tuse în cazul conjunctivitei virale sau alergice.

Programează-te acum pentru o consultație la unul din medicii pediatri din cadrul Centrului Medical Iowemed Medicover Constanța, la numărul de telefon 0241.962.