Alterarea memoriei, un prim semn pentru Alzheimer

Alterarea memoriei, un prim semn pentru Alzheimer

Cât de des ai observat la cei dragi că nu își aduc aminte ce au făcut în urmă cu 5 minute? Sau că au dificultăți de vorbire? Poate ai observat că nu își mai aduc aminte foarte clar cine ești sau cine sunt nepoții. Acesta sunt semne ale bolii Alzheimer, boală pentru care nu există tratament, dar ale cărei simptome pot fi ameliorate. Condiția este ca boala să fie depistată timpuriu.
 

Ce este boala Alzheimer?

Boala Alzheimer este o boală neurologică degenerativă, fiind considerată cea mai frecventă formă de demență. Aceasta afectează persoanele peste 60 de ani, în general. În unele cazuri, debutul acesteia poate fi și mai devreme, la 40-45 de ani.

Boala Alzheimer duce la moartea celulelor nervoase ale creierului, durata medie de supraviețuire fiind cuprinsă între 3 și 9 ani.

Care sunt simptomele bolii Alzheimer?

Boala nu debutează brusc, ci se dezvoltă în luni, chiar ani. Primele simptome vizibile sunt cele legate de tulburările de memorie și de concentrare. Persoanele nu își mai aduc aminte ce au făcut acum 5 minute sau acum o oră. Activitățile zilnice pot deveni, din acest punct de vedere, o reală corvoadă și pot aduce riscuri imense, nu numai pentru pacient, cât și pentru persoanele din jurul lui. Pacientul nu numai că nu își amintește ce face, dar nu se poate focusa mai mult de câteva minute asupra unei activități.

În timp, simptomele se agravează și sunt secondate și de dificultăți în exprimare sau în realizarea anumitor mișcări/gesturi. Ultima etapă este cea în care pacientului îi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să recunoască persoanele din jurul lui, indiferent de cât de apropiate sunt acestea. De asemenea, acesta își poate pierde echilibrul foarte ușor și pot suferi de incontinență urinară.

Este foarte important ca persoanele apropiate pacientului să fie foarte atente la manifestarea acestor simptome, pentru a ajuta la diagnosticarea timpurie a acestei afecțiuni. Chiar dacă este o boală degenerativă ce nu are tratament, diagnosticarea timpurie poate veni cu o serie de beneficii și avantaje pentru pacient.

Când și cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul bolii Alzheimer se stabilește în urma unei evaluări neuropsihologice, care să ajute la evaluarea funcțiilor cognitive. Acest lucru se întâmplă la debutul bolii, când simptomele nu sunt încă severe. Atunci când boala se află în stadiu avansat, diagnosticul este pus în urma unei examinări a pacientului și printr-o interogare a persoanelor apropiate acestuia.

Investigațiile imagistice (scanner și RMN) sunt cele care ajută la excluderea altor cauze ale tulburărilor de comportament, precum tumoarea cerebrală sau hematom.

Cu toate că nu s-a descoperit nico metodă clară de a preveni boala, sunt studii care arată faptul că dieta și mediul înconjurător pot ajuta la prevenirea acestei boli. De exemplu, o dietă bogată în pește, legume și fructe, pot duce la protejarea creierului.

De asemenea, persoanele care fac exerciții fizice în mod regulat au un risc redus de a contacta această boală, potrivit specialiștilor din domeniu.

Chiar dacă nu există tratament pentru Alzheimer, diagnosticarea timpurie poate ajuta atât pacientul, cât și pe cei din anturajul acestuia. Dacă funcțiile cognitive nu au fost  sever alterate, pacientul poate răspunde mult mai bine tratamentului, ceea ce îi poate crește speranța de viață.

Îți recomand să vii la un consult, pentru un diagnostic clar. Programează-te acum!