ACUM la Centrul Medical Iowemed Medicover – Ecografia de șold pentru nou născuți

ACUM la Centrul Medical Iowemed Medicover – Ecografia de șold pentru nou născuți

Începand de duminică, 12.08.2018, domnul Dr. Lucian Marina, medic specialist ortopedie și traumatologie cu competențe în ecografia aparatului locomotor, chirurgie artroscopică și ultrasonografie generală, va oferi consultații la Clinica Iowemed, bilunar pentru eco șold. Pentru programări, sunați la 0241-962.



Displazia de șold a sugarului este o anomalie care apare cu o frecvență de 1 la 1000 de nașteri și poate să fie evidențiată încă de la naștere sau poate deveni aparentă ulterior. Netratată, displazia de șold a sugarului se poate solda cu durere, tulburări ale mersului, inegalitate a membrelor în perioada de copil sau adult.

Printre factorii de risc pentru displazia de șold, se numară:

  1. sexul feminin al nou-născutului (de patru ori mai frecvent afectat decât sexul masculin)
  2. antecedente familiale de displazie/luxație de șold (parinți, frați, etc)
  3. poziții vicioase intrauterine (prezentație pelviană/transversală)
  4. oligohidramniosul (prin limitarea mișcarilor fetale, poziții vicioase ale membrelor inferioare)
  5. macrosomi (greutate la naștere peste 4000g)
  6. poziții vicioase după naștere (obiceiul de a înfășa nou-născutul, cu membrele pelvine în extensie).

Depistarea afecțiunii se realizează prin ecografia de șold, o investigație nedureroasă, neinvazivă și neiradiantă, motiv pentru care poate fi repetată de câte ori este nevoie, fără a pune în pericol sănătatea micuțului.

Ecografia de șold se va efectua, de preferat , la vârsta de 4-6 săptămâni. Aceasta se poate efectua, teoretic, până la vârsta de 12 luni, când devine inutilă din cauza osificării capului femural care va împiedica pătrunderea ultrasunetelor. Ulterior, evaluarea se va efectua cu ajutorul radiografiei de bazin.

Potrivit recomandărilor medicilor, examinarea ecografică a șoldurilor ar trebui să fie efectuată de rutină, la fel ca și examenul clinic al nou născutului și sugarului.